Guest Post de Ana-Maria Udriște. Enjoy. 🙂

Ana-Maria Udriste: “Este ora 3.57 dimineață și tocmai am terminat postarea de mai jos pentru Instagram. Am vrut să fie ceva mai special, pentru că era postarea cu numărul 300 de pe contul nou și mi-am zis că trebuie să fie cu o notă un pic mai personală.”

Cine sunt?

Păi simplu, Ana-Maria Udriște este numele meu sau, ca la catalog, Udriște Ana-Maria. Avocat de profesie, antreprenor de meserie și îmi place să muncesc. Cam orice fel de chestie care mi se pare interesantă – în genera cea de migală, probabil de aia și sunt avocat și scriu chestii.

După 4 ani de facultate și vreo 2 de corporație, am decis să plec pe cont propriu și să încep un proiect cu niște oameni faini, Avocatoo. O platformă – soluție – blog prin care oferim instrumente astfel încât oamenii chiar să înțeleagă ce înseamnă domeniul juridic și să nu mai fugă de el ca dracu de tămâie. 

Ei bine, Avocatoo-blogul se concentrează mai mult pe studenți, care sunt îndrumați de profesioniști să scrie articole faine, în limbaj natural, pe care oamenii să le priceapă. Am face și clickbait, dar nu știu cum. Am ajuns de la un blog de wordpress făcut într-o seară la un blog, tot de wordpress, care este printre primele 5 surse de informare în domeniul juridic din România. Fără vreun ban. Pretty nice, ah?

Doar că subsemnata a cam obosit. Și din păcate nu mi-am dat seama la timp sau am zis că gestionez eu toată situația, că doar sunt fată mare și mă prind repede. Mă ajută ce-i drept foarte mult și sportul, că de 2 ani practic în mod constant și anul ăsta mi-am luat și certificarea de antrenor personal, iar acum mă chinui să termin un curs de nutriție în SUA.

De la ”sunt capabilă să controlez” la ”nu mai suport starea asta” zisă în hohote de plâns în terasă

Cum ziceam, sunt setată pe funcționare maximă – mereu 100%, mereu în alertă – laptop, telefon, mail, desktop, porumbei călători. Nu carecumva să-mi scape ceva. Asta până când ratezi primul e-mail și nu îți dai seama decât peste o lună. Dar nu e problemă, doar se întâmplă oricui, nu?

Sau când uiți unde ai pus cheile de la mașină, care sunt în contact. Și te uiți la ele. Când vezi cum nu mai dormi 7 ore pe noapte, ci 6. Și apoi 5, apoi 3. Dar da, tot dai 100%.

Sinceră să fiu nici măcar nu știu exact momentul în care m-a lovit burn-outul. Care este definit de Organizația Mondială pentru Sănătate ca ”fenomen ocupațional, fiind un sindrom rezultat dintr-un stres cronic la locul de muncă care nu a fost bine gestionat”. Nu e inclus pe lista afecțiunilor medicale, deși nu cred că mai durează mult. A fost inclusă acum în 2019, dar intră în vigoare din 2022 – poate până atunci avem norocul să intre la afecțiuni medicale care afectează sănătatea mentală.  

Mereu am vrut mai mult de la mine și nu am avut target-uri care să mă mulțumească, decât maxim temporar. Nu e neapărat un lucru rău, dar dacă aș face mâine 1 milion de euro, nu știu dacă m-aș bucura foarte mult pentru că m-aș întoarce la muncă în maxim 2 ore. Și nu că nu mi-ar ajunge banii ăia (hai să nu fim ipocriți, ce naiba), ci pentru că aș caută să văd ce pot face mai departe – și cel mai probabil nici va fi legat de bani.

De unde a pornit?

Sau mai bine zis s-a accentuat. A început oarecum când am ieșit dintr-o relație lungă de 8 ani. Știi, când ești cu cineva într-o relație, oricât de nesimțit ai fi, mai tai din ele – că vrei să muncești tu 18 ore, bine boss, dar hai că trebuie să stai totuși și cu omul de lângă tine – și te mai temperezi. Care zice o vorbă bună câteodată (sau na, pe la alte case poate-ți dă cu câte o scatoalcă de dojană) și mai uiți. Sau te uiți la un film prost pe Netflix, dar măcar 2 ore îți rupi capul din muncă și muncă. Ei bine, când mai e, pai mna, ce să zic, LIBER LA MUNCĂ. Evident că am început să rup norma. Azi 10 ore, mâine 10.30, zbang! 16. Luni-vineri inițal, apoi mai mușcăm un pic din sâmbătă și deja devine full-time – eu nu stau niciodată să mă gândesc dacă vreodată e week-end sau nu (bine, nu mă apuc să sun oamenii prin week-end ce-i drept), ci la mine există doar conceptul de zile. 

Și am început să trag tare în primă fază cu KIT-ul pe GDPR de tip DYI că era pe mega-hype domeniul, îmi plăcea pe tech și drept, combinația fatală (acum am ajuns la o chestie mai interesantă – documente juridice scrise la nivel de corporație, dar la preț de butic de colțul străzii). Și am scris atunci de mi-a venit rău – peste 450 pagini în mai puțin de 2 săptămâni, formatare, niscaiva design și apoi i-am dat drumul. Dar după ce îi dai drumul îți cam dai seama că mna, munca abia acum începe. Și dă-i și fă promovare, scrie articole, share pe Facebook, LinkedIn, grupuri (un fel de semi-spam). Începusem să mă uit la vânzări precum căprioara Bambi și cum vedeam că nu se vinde (pentru că, repet, a fost un hype), începeam să mă gândesc ce fac prost, ce nu iese, de ce sunt imbecilă, unde dracului greșesc, de ce mi se întâmplă mie.

Mi-am luat totuși o perioadă în care am ieșit destul de mult în oraș – beam pe atunci – undeva cam la o sticlă de gin/vodkă pe zi. Și ziua mea arăta așa: somn 7-8 ore, muncă, sală, oraș, ajuns acasă, muncă, somn. Repetă. 

Sportul m-a ținut și mă ține pe linia de plutire. Pentru că este singurul loc unde am o limitare fizică – că nu pot să fac de mâine squat cu 50 kg în spate. Peste vreun an, poate, dar mâine nu. Și apoi m-am apucat și să citesc atent despre nutriție, să gătesc, să aranjez pă fain daining chestiile și aveam o chestie care îmi făcea plăcere și mă destresa temporar – ador să gătesc pentru ai mei la 3 dimineața mâncarea pentru a doua zi și să o aranjez frumos. Mai bine zis, adoram – acum nici asta nu îmi mai face plăcere.

Când am văzut că totuși rezultatele muncii mele sunt din ce în ce mai proaste, răspunsul meu a fost să trag și mai mult. Dar nu e proporțional cu rezultatele (eu lucrez ca avocat, mă mai duc pe la evenimente, scriu articol, gestionez blogul, mă duc la sală, gătesc și eventual mă mai spăl). Și atunci tragi și mai tare. Ca o reacție naturală. 

Când nu poți zice ”nu”

Iar asta te bagă în belea și mai rău. Pentru că fusesem foarte activă și trăsesem tare, au apărut și diverse oporunități noi – acceleratoare, evenimente, consultanță pentru start-ups etc. Și nu pot zice ”nu”, astfel că m-am trezit cu o listă plină de chestii. Gen 6 orașe în 4 zile prin țară pe la care a trebuit să merg.

Și am dus. Normal că am dus.

Într-o zi nu mai putut să beau alcool – deloc. Era noiembrie. De la o sticlă de vodkă seacă pe zi, nu am mai pus alcool în gură de atunci. La sală duceam antrenamentele, chiar evoluam, gătitul era încă fain și atunci am mai tăiat din somn cu o oră, ca să am timp să mă ocup de toate. Nu am mai ieșit în oraș. De fapt, abia dacă ieșeam din birou să mă duc până în curte, că tot trebuia să termin (avantajul de a fi freelancer este că eu lucrez de acasă, care este absolut minunată și cred că ar fi și mai interesant dacă aș sta măcar 30 minute pe zi în curte, printre toți leandrii înfloriți – dar știi cum e, nu ai timp).

A venit octombrie, am fost la Istanbul (culmea, nu am muncit) și apoi în Londra (nici aici nu am muncit), dar în Palermo, unde am fost complet singură, am muncit de mi-a venit rău. Că na, era frumos, de ce nu?

Habar nu ai când te lovește

Și nu simți când te lovește – vine ca o durere de mușchi, dar zici că e de la sport, că ai tras prea tare. Mi-am revizuit suplimentele și a fost ok (apropo, am scris un articol foarte interesant despre chestii care te ajută să te concentrezi mai bine când ești obosit și să te concentrezi 200%). Nu am băgat de seamă.

Am fost la sport, mi-am luat certificatul de antrenor – am dat slăbit ce-i drept, dar am pus-o pe antrenamente intense și lipsa unui somn corespunzător. Care somn, apropo, s-a redus singur în mod natural la 3 ore. Pe același stil de viață. Acum mă mai gestionez și mă forțez în 4-5 ore pe noapte cu ZMA, 5-HTP și glicină. So far so good. Aștept să văd cum va fi cu uleiul din Cannabis (CBD oil).

Ah, aveam zile când nu prea puteam să calc cum trebuie pe trepte că simțeam cum se încordează toți mușchii – eu am zis că e de la sport, dar se pare că am făcut o hepatită A între timp (cel mai probabil de la condițiile fulminant de curate din sală).

Și am luat mai multe chestii, mai multe planuri – acum m-am dus și pe nutriție (de unde și postarea cu numărul 300, că e profil nou). Și trebuie să ții pasul cu toate. Am prins și niște clienți mari, care mi-au acordat încrederea lor și tragi tare. Doar că nu mai ieșeam în oraș, nu mai aveam chef de nimeni – de fapt, nici măcar nu aveam chef să mă spăl, că mă luam cu altele. Sau să gătesc. Dar mă duceam la sport.

Și am început să nu îmi mai facă nimic plăcere. Nici măcar în online nu mai stăteam – pentru mine era doar munca: to-do-uri la to-do-uri, idei peste idei și cum vedeam că nu iese toată lista, cum mă apuca și mai rău sentimentul de incapacitate. Stând de vorbă cu tatăl meu, a avut o replică pe care nu o voi uita ”Învață, Ana, să mai zâmbești către soare”. Dar cum să fac asta când eu nu doar că nu aveam soare, ci venea tornada, taifunul?

Eu mi-l preconizam – așteptam momentul de instalare, ca să zic așa, pentru că mi-am dat seama că nu poți să o ții la nesfărșit așa. Ceea ce face ca gestionarea lui să fie mai ușoară. De ce zic la prezent? Ei bine, pentru că …

Ce faci când îți dai seama că ești în mijlocul lui?

Eh, aici încep să devină lucrurile tare interesante – am mai vorbit despre asta aici, în video. Când nu îți dai seama, e simplu – o pui pe seama multor altor factori – ba că ești stresat la muncă, ba că nu a ieșit o chestie, ba că nu s-au aliniat astrele cum trebuie și practic ai șanse câteodată să ieși din el fără să fi știut vreodată că ești acolo.

Greșeala 1: te forțezi să ieși de acolo

Când conștientizezi că totuși ești în mijlocul lui, atunci începe o luptă cu tine însăți. Pentru că ieșirea dintr-un burn out nu se face doar prin dormit mai mult – până la urmă pentru asta îți iei niște droguri pastile și îți dai daună reset prin somn o săptămână și gata. Dar nu, este mai mult de atât – este despre a te redescoperi pe tine și a te recalibra – ceea ce este al dracului de greu.

Am zis hai să mă duc să văd un film, că înainte îmi plăcea să fac asta – după 30 minute în sala de cinema deja mintea îmi flutura la ce am de făcut, cum, când și de ce și ce să prioritizez când ajung acasă mai repede.

Deci a picat de pe listă.

Am zis hai să plec câteva zile din București ca să mă duc dracului să mă deconectez. Ce-ai, Bobiță, am plecat la Sibiu, m-a pocnit unul pe drum în spatele mașinii. Știu că pare amuzant, dar nu e neapărat. 

Problema când conștientizezi este că depui un efort mai mare pentru a te face bine – adică tu zici că lucrezi activ pe tine, când te fapt nu faci decât să fie mai rău. Pentru că te forțezi să te faci bine mai repede, într-un timp cât mai scurt și cauți o sursă de scăpare în orice crezi că te-ar putea scoate din starea asta. 

Ceea ce duce într-un și mai mare haos că vine cu o frustrare mare când vezi că lucrurile nu ies. Și în loc să te bucuri de 2 ore de ieșit, ajungi plin de supărare că nu te-ai relaxat în alea 2 ore și nu s-a întâmplat ceva magic.

Soluția 1: lasă lucrurile să vină natural, dar împinge-le către acolo

Okey, nu poți să pleci din oraș și să te izolezi pentru că simți că o iei razna și mai rău? Nu e problemă – îmbină-le.

Am descoperit că momentan (ca mereu de altfel) nu pot să mă deconectez total – adică să închid telefonul și laptopul și să zic ”hai, pa!”. Dar pot să mă du cu laptopul pe undeva și să muncesc din altă parte, cum ar fi de pe terasă la munte. Micile schimbări de peisaj contează enorm, chiar dacă nu îți dai seama pe moment.

De asemenea, încearcă să te reconectezi cu locurile/obiceiurile/chestiile care-ți fac plăcere. Când m-am întors din Sibiu m-am oprit la DOR în Bran să mănânc. Nu pentru mâncare m-am dus neapărat (deși este cea mai bună pe care am mâncat-o în România), ci pentru locul acela, pentru Bogdan, cheful lor, pentru atmosferă, pentru cum mă simt când plec de acolo. Am ajuns ruptă de oboseală, dormită 7 ore în 3 zile și am plecat de acolo, după 3 ore, liniștită. Asta căutam de fapt – liniște.

Așa că începe cu chestii mici – fie că vorbim de 30 minute de plimbat, de citit 10 pagini, de mâncat ceva bun, de stat la telefon cu o prietenă – le conștientizezi apoi, când nu te aștepti.

Greșeala 2: zici că trece repede

Adică am zis că dacă încerc să fac 2-3 chestii pentru mine, hop țop voi fi un alt om. Mnu e chiar așa. E un proces care durează în timp – în burn out nu intri într-o zi, ăla e rezultatul. Probabil ai mii de ore în care ai tras tare, până la după epuizare, de ai ajuns aici. 

Este evident că toate astea nu se pot rezolva cu un gin tonic cu rozmarin la o piscină într-o sâmbătă (deși dacă aveți medicamente care să suplimenteze asta, sunt aici să încerc).

Recuperarea este mai grea decât intratul în burn-out. 

Și iar revin la sport și cum m-a disciplinat (22 minute de urmărit aici). Sigur, toți vrem brand-uri și 6-pack-uri peste noapte, dar realitatea este că nu iese. Trebuie să ai răbdare cu tine și să lucrezi constant, încet pentru asta.

Soluția 2: încearcă să faci un to-do 

Știu că sună complet contraintuitiv, dar poți ”planifica” și ieșirea din burn-out. Mi-am refăcut programul pe zi, astfel încât să am mai mult control și știu de exemplu că după ora 2 noaptea, până ma culc la 5, alea 3 ore sunt pentru mine – citesc pentru mine, mă uit pe laptop deamboulea, programez pe Instagram/Facebook chestii personale – dar nu mai scriu, nu mai fac contracte, nimic din sfera profesională – de exemplu, articolul ăsta îl scriu la 3.40 AM. În timpul meu pentru mine.

Trebuie să începi să ai anumite chestii care să fie cât mai puțin negociabile. Și să te abați cât mai puțin de la ele – că știm cu toții de listele care se tot fac dar se trece peste că intervine ceva. Ei bine, nu mai lăsa să intervină aici.

Greșeala 3: tragi și mai tare

Hm, da. Aici mă recunosc complet. Când mi-am dat seama, am zis că nu e problemă, că duc, că pot. Munceam 10 ore? Bagă 12. Apoi 14. Apoi 16.

Dar m-au dus în niște probleme de sănătate – care s-au dovedit apoi că nu au fost nimic – dar să stai o lună cu un morcov înfipt cu frunze cu tot în partea dorsală pe ideea că ai cancer/hepatită autoimună nu e cool. Și începi să regândești ceva.

Soluția 3: e posibil chiar să fie ok să tragi mai tare

Dacă ești ca mine, soluția a fost da, să mă afund și mai mult în muncă. Dar acum o fac conștient și organizat. Ceea ce s-a tradus într-o eficiență mai bună și mai sporită. Am făcut mai multe într-un timp mai scurt pentru că mi-am canalizat energia în chestia asta, la mine fiind importantă validarea pe care o caut din chestii care nu există. Am început să lucrez mai relaxat în momentul în care am văzut că lucrurile încep să miște. 

Greșeala 4: să nu apelezi la ajutor

Nu mă refer la psiholog, ci la orice altceva – de la pastile la prieteni. Pe ideea că tu ești zmeul zmeilor și merge să iei totul în piept ca un lup singuratic. Masculul alpha. Cel cu cojones de atârnă de greutate (și nu de fleșcăială). Nu merge, prietene. Ai nevoie de ajutor.

Soluția 4: identifică ce te ajută

Poate că vorbim de pastile (eu iau ZMA, 5-HTP, glicină și ulei CBD – cannabis pentru somn). Nu dorm mai mult, dar dorm mai profund, ceea ce ajută la refacere destul de mult. 

Sau să apelezi temporar la ajutor să te degreveze cineva de muncă. Sau doar să îți spui oful unei persoane și să fii sincer. Da, ajută. Și ajută chiar foarte mult. 

Am relua gătitul și mesele în familie cu ai mei seara – nici nu mi-am dat seama cât de mult mă ajută și mi-au lipsit până ce nu am făcut-o din nou. Nu e un efort prea mare. 

Stabilește ce vrei să faci în viitor și e important pentru tine

Aici a fost cel mai greu. Trebuie să faci distincția clară între: (a) ce ai nevoie profesional, (b) ce ai nevoie uman și (c) cum le îmbini pe astea două. 

Mi-am dat seama că sunt norocoasă aici și că totuși pot să îmbin ambele elemente, și anume:

  • Pe partea de juridic să mă duc pe content video (trebuie să îmi iau o cameră și să mă spăl pentru asta, nu?)
  • Să caut să strâng bani din campanii, proiecte, afilieri pentru studenții care scriu pe blog – pentru că fac o treabă minunată și trebuie și vreau să fie răsplățiti, fie și pe barter, dar copiii ăștia chiar merită
  • Să mă axez mai mult pe partea de citit și scris (că atunci când am chef, am înțeles că fac lucruri bunicele).

Momentan mi se închid toate ușile în nas – dar încerc. Așadar, dacă aveți idei de proiecte faine în care putem implica oamenii, inclusiv campanii de promovare, dați-mi de veste.

Nu am o concluzie

E greu. Al naibii de greu. Mai ales când îți dai seama unde ai ajuns. Nu poți ieși din asta scurt pe doi, ci este un proces lung, de durată, care trebuie să se axeze pe recuperarea ta pe termen lung, nu pe un hack de 2 săptămâni – că îți poți lua așa un concediu și să bei Romergan în fiecare seară până te sedezi complet. 

Dar a doua zi după ce se termină, vei fi în aceeași situație. Nu știu dacă te ajută să identifici cauzele – poate că va fi mai rău pentru că vei privi asta cu și mai multă îndârjire. 

Începe cu 15 minute pe zi pe care să ți le dedici ție – de la un podcast într-un domeniu conex, la o masă mâncată în liniște, un apel ignorat, un deadline depășit pentru că te-ai dus la sală și oricum nu a crăpat nimeni.

Nu vei putea face o schimbare completă, dar poți clădi o fundație solidă pentru peste un an. Exact ca în povestea cu cei trei purceluși – de ce să faci repede o casă de paie pe care o ia vântul (`Murica style), când poți lucra mai mult timp la o casă din caramidă și beton cu o fundație solidă?

Pe mine Ana-Maria Udriște o găsești pe Instagram, unde scrie despre sport & nutriție, Facebook și blog. Ți-a plăcut ce a scris și vrei să te auzi cu ea? Drop a line.

Acesta a fost Guest Postul cu Ana-Maria Udriște.

Daca iti place ce facem aboneaza-te la newsletterul nostru: https://viatadefreelancer.ro/mail/ sau intra in grupul de Facebook Viata De Freelancer Romania.

Asculta Viata de Freelancer PODCAST pe:

Anchor.fm aici sau Spotify aici