Majoritatea oamenilor își doresc asta de la job și de la viață. Nu suntem aici să vorbim despre ei și nici să-i judecăm. Asta e frumusețea noastră că oameni: suntem diferiți și ne dorim lucruri diferite.

Trebuie să clarificăm încă de la început: un job stabil și o rutină neschimbătoare sunt perfect în regulă atâta timp cât asta îți dorești. Dar dacă nu-ți dorești asta…Bine ai venit în viatadefreelancer.ro.

Aici vorbim despre cei care nu sunt mulțumiți cu trezit de dimineață, mers la birou, făcut X taskuri, plecat de la birou târziu, ajuns acasă târziu, stat la TV sau Netflix, poate gătit un pic și apoi somn că mâine o iau de la capăt. Pentru un număr tot mai mare de oameni genul asta de viață pur și simplu nu e sexy. De fapt, astfel de zile le tăie tot cheful de viață.

Parte din asta se datorează faptului că am devenit din ce în ce mai sensibili la ce ne face și ce nu ne face fericiți, la ce ne da sens vieții și la ce ne mănâncă timpul de pomană. Și de cele mai multe ori lista se rezumă la muncă pe care o facem, viață noastră personală și la echilibrul între cele două.

Rutina de angajat

Ai observat vreodată cum atunci când nu ne place ce facem sau nu ne mai place locul în care suntem începem să cuantificăm câte ore și ce cantitate de energie lăsăm acolo în loc să facem altceva? Sau începem numărătoarea inversă de “ore până la plecare”? Asta nu se întâmplă și în cazul celor care și-au luat inimă în dinți și au început să lucreze pe cont propriu făcând ceva ce le place. Sigur, ei își număra banii mai des decât un angajat cu salariu la data fixă, dar asta nu înseamnă că o duc rău. Din contra. Ei decid ce le place să facă și cât vor să lucreze sau cât vor să câștige. În funcție de ce îți dorești și ce îți asumi, poți să devii freelancer, soloprenor, antreprenor sau chiar digital nomad. Însă pentru toate ai nevoie de disciplină.

Apropos, lucrul pe cont propriu se poate întâmplă și când ești angajat, dacă ai un angajator cool care îți înțelege nevoile, te sprijină și are încredere în ține.

Relația noastră cu munca și joburile 

Am descoperit că atunci când facem ceva ce ne place, nu prea se mai simte a muncă. Orele suplimentare nu mai sunt ore suplimentare în lucrul pe cont propriu. Devin ore petrecute să faci ceva mișto, în care crezi. Hai să fim serioși. E adevărat că n-am descoperit roată aici. Toți cei care acum sunt freelanceri, soloprenori sau digital nomads au descoperit asta devreme în procesul lor de dobândire a independenței. Dar până n-o simți pe pielea ta, nu o înțelegi în totalitate. Iar atunci când în sfârșit o simți, chiar ai impresia că ești primul om care a descoperit roată rotundă.

În România

La noi în țara, când vine vorba de educația legată de muncă, informațiile pe care le primim se opresc la “îți găsești un job”. În copilărie și apoi adolescentă suntem învățați că un “job” e ceva obligatoriu. N-ai de ales. Și cam așa e dacă vrei un venit constant cu mai puțină bătaie de cap. Primul job poate fi mișto. Îți oferă lucrurile pe care nu le aveai că student. Dar undeva pe la al doilea îți dai seamă că ți-e dor de studenție. Știi de ce? Pentru că îți e dor de libertatea aia.

Ca angajat deciziile nu le iei tu, le iau șefii tăi, managerii, cei cu funcții de conducere. Singurele decizii pe care le iei tu sunt dacă îți faci treabă la timp, dacă o faci bine și dacă rămâi la locul ăla de muncă sau te duci în altă parte. Nu e nimic greșit în asta, până la urmă asta e sistemul clasic de muncă aproape peste tot în lume. 

Dacă tot vorbim de muncă, ai observat cât de dubios sunt priviți viitorii antreprenori? De parcă ar fi puțin duși cu plută că vor să se apuce de business în România. Degeaba ne ascundem după deget. Îți trebuie ceva curaj și de multe ori, pe lângă privirile admirative, viitorul antreprenor primește multe discursuri pe temă “boss, uite câte ar putea să meargă prost și uite cât de greu o să fie”. E valabil și pentru freelanceri și digital nomads. E de înțeles. Îți trebuie o doză aproape nebunească de curaj și speranța, dar oameni buni, cine se apucă de treabă independent e un mini erou. Hai să-l încurajăm și să-l sprijinim că sigur știe deja câte pot să meargă prost și cu toate astea a decis să facă pasul. Sau hai măcar să-i respectăm curajul.

Munca din ziua de azi are conotație negativă

Niște context

În ultima vreme am luat la tocat ce înseamnă munca. Dacă te uiți în dex la sinonimele cuvântului te sperii. Pentru că arată cam așa: MÚNCĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură. Uau. Deloc încurajator.

Ok, deci dacă ceva ce nu ne place e muncă, atunci cum e ce facem pentru că ne place? Păi îi putem spune job, îi putem spune lucru, îi putem spune work. Noi alegem cum îi spunem și cum îl definim. Până la urmă e o treabă de percepție. De dragul conversației, hai să îi spunem work.

Muncă (serviciul părinților) este genul de muncă adoptată în perioadă revoluției industriale. A venit la pachet cu programul fix, sindicatele, beneficiile, dar și obligațiile. Și chiar dacă vremurile alea au trecut, conceptul a rămas și s-a propagat. Ai crede că în capitalism lucrurile au libertatea de funcționa cât mai eficient. Până la urmă capitalismul cere rezultate rapide și profitabile. Și astea nu vin neapărat dintr-un program de muncă fix. Din păcate conceptul este comod atât pentru angajați, dar și pentru angajatori care își doresc foarte mult să vadă angajații la biroul lor și în ședințe la companie.

Apropos, un mit celebru al capitalismului este că a redus orele barbarice de muncă din trecut. Argumentul pe care l-au folosit este o comparație între săptămâna de muncă de 40 de ore din prezent și săptămâna de muncă de 70-80 de ore din secolul XIX. Doar că realitatea spune altceva. Poți să citești mai multe pe subiect aici.

Munca de azi 

În ziua de azi mergem la birou sau job, stăm și lucrăm cele 8 ore în fiecare zi și apoi mergem acasă. Nu contează prea mult dacă muncim în toate cele 8 ore, de stat la birou trebuie să stăm. Oricât de cool ar fi compania în care lucrezi, nimeni n-o să fie bucuros că îți iei o zi scurtă pentru că pur și simplu nu ai proiecte. Ești plătit pentru 8 ore, deci trebuie să stai 8 ore și dacă nu ai proiecte trebuie să te proactivezi și să lucrezi ceva în timpul ăla.

E adevărat că în unele industrii creative și IT găsești locuri mai flexibile la capitolul asta. Ai câteva zile pe an când poți să lucrezi de acasă, poți să pleci mai devreme sau să ajungi mai târziu la birou că să poți să-ți rezolvi din problemele pe care le ai. Dar astea sunt excepțiile dintr-o lume cu mii de angajatori. Și dacă ești la una dintre excepții, felicitări!

Pentru cei care nu sunt la un angajator cool 

Muncă poate fi frustrantă. Și îți dai seamă că e așa când faci schimb de job o data la 1-2 ani. Când după un an devine greu să te trezești dimineață și să pleci spre birou. Când începi să te întrebi de ce faci ce faci și când începi să nu mai ai direcție în viață. Asta se întâmplă cu mulți care aleg ulterior să devină freelanceri. E mai simplu să îți creezi propriu sistem de muncă, program și tipologie de proiecte pe care lucrezi decât să negociezi lucrurile asta cu un angajator. Toate astea pleacă din dorință de a fi stăpânul propriei vieți, de a fi liber.

Work e work atunci când nu se simte ca o obligație

Când lucrezi pe cont propriu tu decizi absolut tot. De la câte ore pe zi lucrezi până la de unde lucrezi și cu cine. Work e ceea ce faci atunci când ai de ales. La un moment dat o să observi că ai un anumit tip de client cu care îți place să lucrezi și un anumit tip de proiect care te mulțumește. Așa ajungi să te specializezi.

Alege ce-ți place să faci și devino genial la asta. Dar fii pregătit și pentru părțile mai puțin plăcute ale workului independent: venitul tău n-o să fie stabil de cele mai multe ori, va trebui să faci tu partea de client service și să fii diplomat în situațiile tensionate, va trebui să tragi tu de ține să livrezi totul la timp, va trebui să colaborezi cu diverși alți oameni pe proiectele mai mari și vei fi singurul responsabil dacă nu livrezi ce și când trebuie. Că freelancer tu ești și compania și angajatul care execută. Și că să-ți meargă bine, ai nevoie să dezvolți o gândire business. Gândire business + skill profesional pe care îl crești treptat până la boss level = succes garantat că freelancer.

Terminologia muncii independente 

Angajat 

– Ionelul care își ia un job la o companie a cuiva. El poate să se bucure de un nivel de independența dacă angajatorul e dispus să le ofere: locație parțial flexibilă, număr de ore lucrate / zi sau săptămâna, formă de plată și probabil altele, în funcție de talentul de negociere al lui Ionel. Angajatul lucrează parțial independent.

Freelancer

– Ioana care s-a prins că un job de la 9 la 5 la corporație sau agenție nu e de ea din diverse motive. Lucrează pentru ea însăși și a înțeles că îi e mai bine financiar dacă lucrează project based cu fee per proiect și dacă are și 1-2 clienți stabili cu fee lunar. Are și constanța, dar și diversitate. În pop culture, freelancerul e un fel de colaborator pe proiect. El este în continuare văzut că un angajat cu mai mulți angajatori și nicio carte de muncă. Primește proiectul de la diverși, îl livrează, primește banii și o ia de la capăt. Dar nu ar trebui să fie așa. Un freelancer ar trebui să fie că un soloprenor care muncește un pic mai puțin. Freelancerul lucrează 90% independent. Cei 10% sunt puși la păstrare pentru diversele cerințe ale clienților (întâlniri face to face, prezentări la client la birou etc.)

Soloprenorul

– Gigel care și-a construit micul business pe cont propriu. Spre deosebire de antreprenori care sunt manageri în adevăratul sens al cuvântului (unul dintre scopurile lor fiind creșterea business-ului și angajarea oamenilor), soloprenorul este mai degrabă un worker (nu angajează, el lucrează mai mult pe sistem outsourcing și colaborează cu diverși atunci când proiectul cere mai multă forță de muncă). The soloprenorul face 99% muncă independența. 1% e păstrat pentru diversele cerințe obligatorii ale clienților. Gigel are job, dar nu în sensul convențional.

Remote worker

– Gigica are job. Este angajată unei companii, dar angajatorul ei îi permite să lucreze de oriunde, câte ore pe zi vrea ea, atâta timp cât livrează ce are de livrat. Așa că de multe ori călătorește perioade lungi de timp și lucrează cât e nevoie de oriunde e în momentul ăla. Că remote worker lucrezi 60% independent.

Digital nomad

– Dan poate fi remote worker, soloprenor, freelancer sau chiar un mic antreprenor. Nu poți să spu că n-are job. Iar felul în care lucrează nu este ceea ce îl definește. Ce îl definește este pasiunea pentru călătorii și independența. Digital nomad Dan nu are acasă pentru că nu își dorește așa ceva. N-are un cuib al lui. Acasă devine orice loc în care este în prezent. El face 95% muncă independența.

Cel mai mare dușman al nostru e confortul unui job

Un australian bătrân și deștept a spus că “singurul lucru care stă între ține și o viață incredibilă este un salariu comod”. Omul are dreptate. Dacă stai să te gândești, comoditatea noastră e data de siguranță zilei de mâine. Ne căutăm un job sigur și toată viață ne-o plănuim în jurul salariului sigur. Ieșim în oraș, facem cumpărături, mergem în vacanțe, cumpărăm electronice etc. în funcție de când luăm salariul.

La final de zi cheia propriei fericiri e în mâinile noastre. Așadar, ia un loc undeva în liniște și stai la o poveste cu ține. Ia o foaie și fă două coloane:

Coloana A – lucruri pe care îmi place/mi-ar plăcea sa le fac, 

Coloana B – lucruri pe care le fac bine.

Vezi ce lucruri se regăsesc în ambele coloane și vezi cum ai putea să le folosești că să începi să faci niște work, muncă aia de plăcere. Și apoi gândește-te în ce formă vrei să le faci: că angajat, freelancer, soloprenor, digital nomad sau chiar antreprenor. Și apoi fă-le. Caute o agenție sau corporație care să-ți împartă setul de valori și planurile de viitor, caută o formă legală în care îți e convenabil să lucrezi că freelancer, înființează-ți propria companie etc. Hai că se poate. Ai acces la Google, prieteni pe Social Media și prieteni cu care poți oricând să ieși la o cafea.

Folosește-te de toate resursele și încearcă să rezolvi ce te face nefericit. Dă rezultate mult mai bune decât plânsul de mila. Îți garantam!