Ce workplace preferi? De Ruxandra Vișoiu
Sumar articol
Scriu aceste rânduri de pe canapeaua de acasă, într-o sâmbătă, după un citybreak pe care mi l-am luat în timpul săptămânii – because I can. E fix genul acela de chestie pe care nu mi-o permiteam când eram angajată și la care visam, să îmi pot organiza eu timpul cum vreau și să pot face o nebunie de genul asta.
Asta nu înseamnă că nu am făcut nimic pentru muncă în timpul excursiei, pentru că cealaltă latură a vieții de freelancer este că jobul nu te părăsește niciodată. Am răspuns la câteva mailuri de birou, la telefoane și mesaje de la colegi și clienți. Pe scurt, m-am asigurat că atunci când revin luni la birou nu mă voi simți extra copleșită de task-uri pentru că hey, nu acesta a downside-ul pentru orice concediu?
Dar să revenim – articolul acesta nu este despre flexibilitatea programului de freelancer, ci despre locul de unde putem munci. Mai exact, experiență subsemnatei sub formă unui workplace journey cu toate implicațiile acestuia – the good, the bad and the ugly.
Asculta Viata de Freelancer PODCAST pe:
0. Birou în corporație (angajat)
Imediat după facultate m-am angajat că avocat într-o firma de mari dimensiuni, ceea ce s-ar numi în mod normal o corporație. Chestia este că programul corporatist în avocatură nu e 9 to 5 / 6, ci de la 9 până când ‘da domnul’, dar nu mai devreme de 7 / 8 seară, fără beneficii de genul work from home sau overtime plătit.
Booon, dar să ne întoarcem la workplace, că despre asta e vorba. Principalul avantaj într-un birou clasic este că intri în contact cu o grămadă de oameni, majoritate mișto din punctul meu de vedere. Mai ales când ești forțe ‘green’ partea bună e că oamenii aceștia au toți mai multă experiență că ține și poți învață multe chestii de la ei. Poți inclusiv să îi adopți că role models, cu părțile lor bune sau mai puțin bune. Și vei vedea în ei imaginea ta peste 5 sau 10 ani in acel loc de muncă, că să îți dai seama dacă jobul acela este ceea ce îți dorești. Sau nu.
Partea mai puțin faină este că, așa cum am scris mai sus, o să ai 0 flexibilitate pe program. La început asta te va deranja doar sub ideea că nu îți poți lua laptopul să lucrezi din cafenea când biroul pare să te apese ori că nu poți pleca in excursii fără 100 de aprobări corporative. Dar, pe de altă parte, vezi și colege mai mari care deja și-au început viață de familie și care cheamă bunica ori bonă să îi aducă copilul la ora 6 seară la birou că să îl strângă in brațe vreo 5 minute, iar pe urmă să mai bage câteva ore de muncă pentru a termină proiectul (true story). Și ți se face puțin pielea de găină – oare asta vreau și eu pentru mine peste 7-10 ani?
1. Lucru de acasa (freelancer-ish)
Fast forward peste câțiva ani, am renunțat la jobul din firma pentru a face avocatură pe cont propriu. Aici cu o mențiune, nu am fost solo pe acest drum. În acest salt s-a alăturat și prietenul meu, actual soț, pentru că și el lucra în domeniu și ne-am gândit că am face echipa bună. A fost și bine, pentru că simți că prinzi putere când e cineva lângă ține cu aceleași obiective și viziune, e și rău oarecum pentru că nu ai un safety net când amândoi depindeți de aceleași venituri variabile. Dar există o parte bună chiar la această ultima parte rea, te simți al naibii de motivat să faci lucrurile să meargă!
Iar pentru că la început nu ești plin de resurse financiare și clienți, vei lucra probabil mai mult de acasă. Mai ales că după anii din corporație chiar la asta ai visat, nu? Să îți iei laptopul în sufragerie / bucătărie / pat sau oriunde vrea mușchiul tău că să muncești cu drag și spor.
Ei bine, etapă asta e necesară în viață oricărui freelancer pentru că te învață niște chestii. Iar pe mine m-a învățat destul de repede că nu sunt ‘the work from home’ type. Îmi lipsea structura unei zile de muncă normale, fie ea puțin rigidă, împărțeală zilei în ‘work time’ și ‘leisure time’. Și nici nu aveam un locșor in apartament unde să zic, mai, asta e biroul perfect, când mă așez aici sunt pe full working mood și nimic nu mă distrage.
Ba te iei cu treburi casnice, ba hai la o plimbare, niște cumpărături, because hell, you can. Iar astfel productivitatea scade vertiginos și un task care trebuia să îți ia o ora se lungește pe întreagă zi. Iar la finalul zilei rămâi ușor frustrat, dar și obosit mental pentru că tu în felul tău te chinuiai să termini treaba. Fără prea mult noroc însă.
2. Lucrul din cafenea
Partea asta cu lucratul din cafenea nu a fost la mine neapărat de sine stătătoare, ci s-a intersectat destul de mult cu lucrul de acasă. Chestia este că atunci când lucrezi de acasă nu îți poți invită clienții în sufragerie să discuți spețele lor juridice.
The next best thing este să va vedeți că să discutați la o cafea, iar pentru mine Starbucks era opțiunea perfectă. Nu neapărat pentru că îmi place cafeaua lor overpriced, ci pentru că e un loc liniștit, central (trăiască Starbucks Unirii), în care nimeni nu te întreabă de sănătate după ce îți iei cafeaua (gen ‘mai doriți ceva?’ grrr) și, dacă te uiți în jur, în paralel cu ține se mai desfășoară probabil vreo 5 întâlniri de business în același loc. So all is good. Partea proastă este că e cam aiurea să cari laptopul după ține toată ziua sau, în cazul meu, chiar dosare de instanța.
Pentru că avocații în România din păcate nu pot fi total paperless. Să nu mai vorbim de faptul că nu poți efectiv să campezi 6-8 ore pe zi într-o cafenea cât ai avea nevoie de lucrezi. Te apucă foamea, lenea, chestii de genul asta, că toți suntem oameni.
3. Co-working hub ori workplace
Ideea de a lucra într-un hub era tot un vis din perioada când eram angajată. Dar nici această nu a fost efectiv o chestiune de sine stătătoare, ci mai mult o combinație cu ceva lucru de acasă și o alternativă mai faină la client meetings decât cafeneaua. Sunt persoane care lucrează bine-mersi în huburi de ani de zile, se întâlnesc cu clienții în common meeting rooms, socializează cu alți colegi din hub și le merge foarte bine.
Dar eu când am decis a lucrez din hub deja eram lămurită că va fi doar o chestiunea temporară. Voiam cu disperare un birou al nostru în care să îmi țin dosarele, hârțogăraia contabila și laptopul, pe care să nu îl mai car după mine prin oraș că o disperată. În plus, voiam să mărim echipa, iar din punctul meu de vedere opțiunea de hub merită doar pentru o echipa de 1-2 oameni. De la 3 încolo merită mult mai bine să îți închiriezi un spațiu undeva în oraș, unde să te desfășori în voie.
4. Birou propriu (teamwork?)
Când alegi biroul este foarte important să îți dau seama care sunt prioritățile tale. Vrei o camera mică doar pentru ține sau un spațiu pentru mai mulți oameni? Vrei să fie un loc fancy într-o clădire de birouri, care să impună încă de la intrare sau te interesează mai degrabă zona, să fie centrală și ușor accesibilă?
des și în instanța la procese, aveam nevoie de un spațiu pe la Unirii unde sunt toate judecătoriile. Și pentru că eram în centru, clienții puteau ajunge ușor la noi pentru întâlniri. Voiam să fie un loc potrivit pentru mai multă lume, fiindcă deja eram în discuții cu o asociație studențească pentru a oferi locuri în practică studenților la drept, iar mai târziu doream să facem și angajări. Așa că după ceva căutări pe Imobiliare.ro am găsit un spațiu potrivit și tot acolo suntem, de peste 2 ani.
Să închiriezi un birou nu e însă o chestiune pe care să o faci fără ceva research înaine și să fii sigur că ai resursele necesare să duci chiria în spate perioada contractuală sau chiar mai mult. Dacă la cafelele din Starbucks poți renunța când ai chef, iar hub-urile nu sunt un angajament long-term, o chirie în București te poate duce la o suma lunară considerabilă pe care nu te poți opri pur și simplu din plătit dacă intervine ceva peste noapte. Așa că fă acest pas cu grijă și doar când ești gata de un long time commitment cu biroul tău propriu.
5. Bonus – work on the road
Mai e un workplace care ar trebui menționat și se intersectează cu toate cele de mai sus: mobile working, de oriunde și oricând.
Ca freelancer sau antreprenor pot să cazi ușor în capcană de a simți la finalul zilei că deși te-ai agitat destul de mult, ai fost pe drumuri, întâlniri, parcă nu ai muncit mare lucru. Dar ia zii, la câte mailuri ai răspuns din metrou? Sau la câte telefoane ai stat în drum spre casă, pentru că abia atunci ai prins un moment mai liber? Dacă ai fi fost într-un birou 9 to 5 toate acestea s-ar fi considerat muncă, dar sunt mult mai greu de apreciat la adevărată lor valoare când avem un program variabil.
Deci să dăm Cezarului ce e al Cezarului: da, și task-urile de mobile working sunt parte din jobul tău, așa că tratează-le că atare. Că altfel o dăm în burnout sau alte nebunii peste noapte, fără să ne dăm seama de ce.
Cam acesta a fost pe scurt experiență mea cu diversele spații de lucru. Și încă simt că este ‘work în progress’: sunt zile când îmi vine să mă mut din birou în cafenea și să mă scufund acolo în muncă. Sau să im mai iau o zi în care să lucrez de acasă în liniște. Și indiferent de locul în care alegi să muncești astăzi, mult spor și inspirație îți doresc! Cheers 🙂
