Cine este Ana Maria Gălețeanu

Salutare! Eu sunt Ana-Maria Gălețeanu sunt artist plastic și pedagog de arte plastice, îmi place să merg cu bicicleta și ador surprizele.

Pictez zi de zi. Tablouri, haine, pereți, realizez ilustrații pentru cărți… dacă e nevoie de pictat ceva, eu sunt pregătită cu toate materialele. Atunci când nu pictez, probabil sunt plecată din atelier, dar chiar și când călătoresc, mereu am un bloc de desen și câteva creioane la mine. Niciodată nu știu când apar cele mai cool idei și trebuie să le schițez, ca să nu le uit.Viața mea de freelancer a venit după mai multe încercări de a lucra în diverse domenii cu program fix.

Încă din liceu, aveam gândul de a sta acasă relaxată ca să pictez în pijama. M-am imaginat mult timp în atelierul meu pictând pentru alți oameni care își doreau să aibă sau să ofere picturi. Pe vremea aceea nu știam că se numește freelancing ceea ce îmi doream.

Oficial, am început să lucrez de acasă din 2013, la puțin timp după ce am terminat Facultatea de Arte Plastice din București, Secția Artă Murală. Am început prin anul 2012 cu o idee de a picta tablouri pentru pasionații de jocuri video. Cu timpul, am dezvoltat ideea, iar acum pictez obiecte vestimentare, realizez tablouri și picturi murale.

Pentru că îmi place să fiu în preajma copiilor și să îi împrietenesc cu arta, coordonez ateliere de pictură și de desen.

Uneori am impresia că nu mai am timp de nimic, iar în alte zile, aș începe un nou business, fără să renunț la ceva din prezent. Cu alte cuvinte, îmi place să fiu mereu în priză, în acțiune.


Asculta Viata de Freelancer PODCAST pe:

Anchor.fm aici sau Spotify aici


Care iti este setupul de lucru?

Mi-ar plăcea să am un atelier mare, mare, foarte mare, dedicat doar activităților artistice. Momentan sunt bucuroasă că am reușit să îmi amenajez în living în așa fel încât să nu simt cum trece timpul lucrând la proiecte care îmi fac plăcere.

Cele mai importante sunt materialele de pictură și de desen. Folosesc laptop-ul pentru a răspunde la mail-uri și pentru a ascultă muzică.

De ce ai nevoie pentru a-ti face treaba cat mai bine?

Ca să îmi fac treaba bine, trebuie să înțeleg exact ce își doresc oamenii să le pictez. De aceea, petrec mult timp vorbind cu ei. Partea aceasta, când aflu detalii despre viitoarele picturi, este cea mai interesantă și surprinzătoare pentru mine. Astfel descopăr povești interesante și oameni frumoși.

Materialele de pictură, laptopul și masa de lucru sunt mereu la îndemână, așa că le completez cu o cafea și muzică pe fundal.

Încă nu mi-am făcut un program, deși încerc să respect orele de lucru 8-16 sau 10-18. Nu îmi iese niciodată, dar eu tot încerc. Sincer, nici nu simt că muncesc atât de mult încât să am nevoie de un program strict. Prefer să lucrez atunci când am chef, inspirație pentru că doar așa pictez de plăcere. 

Care a fost primul tau proiect pe care l-ai avut pe freelance? Ce ai invatat din el?

Din câte îmi amintesc, unul dintre primele proiecte ca freelancer a fost să pictez o cameră de copil. Îmi amintesc cum stăteam și mă gândeam la cea mai bună variantă de a evalua financiar proiectul. Atunci mi-am dat seama că aveam multe lipsuri legate de cum ar trebui să mă vând, să îmi evaluez munca și cunoștințele. Pentru că pictura murală a ieșit foarte bine, iar clienții au fost fericiți, acest lucru mi-a dat mult curaj și încredere ca să merg mai departe.

Care sunt lucrurile bune si care sunt lucrurile mai putin bune in viata ta de freelancer?

Ador să lucrez în atelierul improvizat și să ies în curte la soare să fac o schiță pe care să o trimit clientului. Îmi place să lucrez în pijama, să îmi pregătesc ceva bun de mâncare și să savurez fiecare moment al zilei lucrând la un proiect frumos, provocator.

Aș putea să spun că cele mai bune și cele mai frumoase lucruri din viața mea de freelancer sunt provocările și oamenii frumoși pe care îi întâlnesc.

Două lucruri sunt mai puțin bune pentru mine: contabilitatea și lipsa colegilor de lucru. Oamenii alături de care pot să merg în team building-uri, să rad, să schimb idei.

Cum reusesti sa ramai sanatoasa fizic si psihic? Ce faci pentru asta? Ai vreun secret?

Mereu am făcut ceea ce mi-a plăcut sau am apelat la diverse trucuri ca să fac în așa fel încât să nu mi se pară o povară ceea ce am de rezolvat. Fac sport și citesc articole interesante, cărți și mă întâlnesc cu prietenii care au multe idei trăsnite.

Care sunt cele mai mari frustrari pe care le ai legat de freelance?

Sincer, nu am frustrări sau cel puțin, eu nu le simt așa. Sunt câteva nemulțumiri legate de prețuri, de lipsa de informații din partea clienților (de aceea petrec timp cu ei întrebându-i multe lucruri), cererile de cadouri pictate de la o zi la alta… Aceste nemulțumiri nu sunt atât de deranjante încât să mă frustreze. Uneori chiar mă amuz că mă deranjează un mail sau un mesaj pe facebook scris la o oră târzie.

Ce carte citeste Ana Maria Gălețeanu in prezent? Care este cartea pe care orice freelancer ar trebui sa o citeasca inainte sa se apuce de business?

Acum citesc Fascinație de Ann Patchett, urmează Madame Picasso de Anne Girard și seria de cărți scrise de Jules Verne. Pe lângă acest cărți, am început seria de cărți pentru copii scrise și ilustrate de Torben Kuhlmann. Îmi place să citesc povești pentru copii, pentru că mereu am contact cu ei, iar poveștile sunt cele mai bune surse de inspirație.

Aș vrea și eu să citesc cartea pe care orice freelancer ar trebui să o citească înainte să se apuce de business. Cine știe, poate îmi vin idei noi.

Ce ai putea sa faci acum care sa schimbe ceva in bine in businessul tau peste 5 ani?

Mai întâi mi-aș face un site cu numele meu. Aș aduna toate proiectele de ilustrație, de picturi murale și aș scrie articole despre artă, poate chiar și un curs online de desen și de pictură. Ulterior, aș apela la o agenție de marketing pentru a promova cât mai bine site-ul si ceea ce lucrez eu.

Și pentru că nu sunt genul de persoană care să stea locului, m-aș gândi să încep și un alt business. Momentan mă gândesc, încă nu acționez în această direcție. 

Ce lucru de azi ai vrea sa si-l aminteasca Ana Maria Gălețeanu de peste 10 ani? 

Vreau să îmi amintesc că entuziasmul și bucuria cu care pictez și mă implic în proiecte și coordonez atelierele pentru copii, mă fac să simt că am făcut cea mai bună alegere de a lucra de acasă… pardon, de a fi freelancer.

Cum pot lua legatura oamenii cu Ana Maria Gălețeanu?

Pe mail > [email protected].

Pe Facebook > https://www.facebook.com/agaleteanu/

Pe Instagram > https://www.instagram.com/agaleteanu/

Pentru cadouri pictate pe site > https://www.gameart.ro/


Acesta a fost interviul cu Ana Maria Gălețeanu.

Pentru resurse, articole, tooluri si informatii despre cum iti poti construi un business de succes viziteaza sectiunea noastra gratuita: Scoala vietii de freelancer.

Daca iti place ce facem aboneaza-te la newsletterul nostru: https://viatadefreelancer.ro/mail/ sau intra in grupul de Facebook Viata De Freelancer Romania.