fbpx

Comunitatea viata de freelancer: Interviu cu Carmina Nitescu

Cine este Carmina Nitescu?

Salut! Eu sunt Carmina Nitescu, călător, freelancer și om care iubește ce face zi de zi. De 13 ani sunt în industria de turism iar de 6 ani încoace sunt pe cont propriu, lucrând în paralel cu mai multe companii de turism și pe diverse proiecte – sunt în același timp consultant de marketing, comunicare și social media în turism (fac strategii de marketing și comunicare și le implementez alături de clienții mei), trainer, organizator de evenimente și călătorii tematice. Călătoresc, și, cu ajutorul blogului de călătorii „Travel with a Smile” îi inspir și pe alții în a călători pentru pasiunile lor și pentru a descoperi lumea asta atât de frumoasă și de diferită cu fiecare loc străbătut.

„Gustul” freelancingului l-am prins încă de la primul job când am fost angajată să deschid o agenție de turism și să o pun pe picioare. Nu aveam idee în ce mă bag însă perioada aceea de 4 ani a fost cea mai frumoasa „școală” pe care am avut-o la început de drum în cariera asta. Mi-a fost dată mână liberă și o mulțime de responsabilități iar mie a început sa îmi placă asta încă de atunci. Așa că mi-am dorit ca într-o zi să fac același lucru pentru mine: adică să am businessul meu și să lucrez cu oamenii în cele mai frumoase momente de peste an – vacanța lor. Momentul acesta a venit în primăvara lui 2013 când mi-am dat seama că e timpul să lucrez pentru mine. Implineam 30 de ani în acel an și mi-am dorit ca firma mea „să fie pe plus”. Si a fost!


Asculta Viata de Freelancer PODCAST pe:

Anchor.fm aici sau Spotify aici


Care iti este setupul de lucru?

Aici depinde mult de activitatea pe care o am în fiecare moment pentru că unele sunt activități „de birou” iar altele implică multe deplasări. La mine nu seamănă sezoanele unele cu altele și nici măcar lunile însă, ca și idee, nu mă despart de laptop, telefon, hard disk extern, aparat foto, carduri de memorie, agendă (da, lucrez cu o agendă fizică în care scriu cu stilou albastru și pix roșu). Și, la fel de important, caut să am permament acces la internet oriunde sunt. Având activități diverse și lucrând în paralel cu mai mulți clienți trebuie să fiu online tot timpul.

De ce ai nevoie pentru a-ti face treaba cat mai bine?

Primul gând care mi-a trecut prin minte citind întrebarea e legat de disciplină. Însă al doilea a fost sănătatea – fără ea nu iese nimic. Am nevoie de sănătate, disciplină, răbdare cu oamenii și o foarte bună organizare în tot ce am de făcut. Ar fi minunat sa am și o rutina anume însă la felul în care lucrez nu reușesc sa îmi creez una: azi am un training, mâine plec la un client în țara să discutam ceva pentru organizarea unui festival, iar următoarea zi revin la strategia de marketing a unui alt business. Am parte de foarte multe variabile în fiecare zi de lucru iar chestia asta mă ține în alertă, îmi place să fac lucruri diferite și că sunt creativă.

Care a fost primul tau proiect pe care l-ai avut pe freelance? Ce ai invatat din el?

Venind din zona de agenții de turism, primul meu client a fost…o unitate de cazare. Am fost surprinsă pentru că toată experiența acumulată de mine până în acel moment era în alt tip de business (agenție de turism) însă m-am bucurat enorm să intru direct „în pâine” cu o nouă provocare. A trebuit să realizez strategia de marketing a acelei pensiuni și m-am lovit de tot felul de situații neasteptate. Am pornit de la dorința proprietarului de a duce vestea mai departe despre pensiunea pe care o construise într-un loc de basm, în inima României (și, pe buna dreptate, locul era minunat!), am identificat tipologia clientilor care ar trebui să ajungă aici, am definit produse turistice și canale de comunicare și vânzare și am finalizat strategia de marketing. I-am învățat pe cei de la pensiune ce au de făcut mai departe în implementare iar răspunsul a fost, cam așa: „e super ce ai gândit pentru noi, dar acum cui ne lași? Vrem sa te ocupi tu mai departe de implementare.”

Și uite așa m-am trezit în postura de a crea servicii noi venite direct din nevoia clientului meu. Intenția fusese sa îi ajut punctual însă rezultatul final a fost că am rămas în colaboare pentru o perioadă mai lungă. Așa că din această primă experiență am învățat să îmi ascult întotdeauna clienții să văd ce nevoi au și să ajut acolo unde pot. Și am mai învățat că pot vinde mai mult acolo unde există client mulțumit și dorință de dezvoltare.

Care sunt lucrurile bune si care sunt lucrurile mai putin bune in viata ta de freelancer?

Cred că cel mai mare avantaj este faptul că am libertate și îmi pot dedica timpul cum cred de cuviință.  Cea mai mare valoare a mea este libertatea și, în postura de freelancer mă simt liberă să abordez lucrurile cum consider că e mai bine, să selectez proiectele în care mă implic, să lucrez cu oamenii care îmi plac. Evident, nu a fost mereu așa, însă astăzi lucrurile stau așa și îmi doresc să le păstrez în acest fel.

Lucrul cel mai puțin bun din toată povestea freelancingului este ca ma supra-aglomerez în anumite perioade, nu iau deloc zilele libere pentru săptămâni și chiar luni intregi și mă simt extrem de obosită uneori. Încă lucrez la managementul timpului meu (culmea!) și cred că asta e următoarea lecție pe care o voi învăța.

Cum reusesti sa ramai sanatoasa fizic si psihic? Ce faci pentru asta? Ai vreun secret?

Cred că rabdarea și găsirea solutiilor în fiecare situație apărută este „secretul”. Plus timpul dedicat mie în care analizez momentul în care mă aflu, dacă am ceva de schimbat, planuri de viitor. Îmi iau cel puțin o dată pe am o perioadă de liniște în care mă gândesc la asta și…face minuni.

Care sunt cele mai mari frustari pe care le ai legat de freelance?

Bineințeles că în lumea freelancingului nu-s toate lucrurile roz: oboseala care se acumulează, mâncatul pe fugă și mai puțin sănătos, alergătura intre proiecte, clienți cu care îți place să lucrezi și alții de care nu mai vrei să auzi odată ce ai proiectul încheiat (și asta pentru că întotdeauna duc la bun sfârșit ceea ce incep), clienți rău platnici, clienți care se răzgândesc pe parcursul proiectului pe lucruri deja rezolvate de la început și care dau peste cap tot ce ai lucrat până atunci și trebuie să o iei de la capăt iar deadlineul era…ieri, etc.

Totodată, lucrând în industria de turism toată lumea care mă urmărește pe Facebook își imaginează ca eu „mă plimb” tot timpul. Nu e chiar așa: și eu am tot o vacanță mai lungă pe an și încă vreo 2-3 weekenduri, restul deplasărilor fiind în interesul proiectelor în care sunt implicată. Asta nu e chiar frustrare, însă e o constatare care văd că ia amploare odată cu trecerea timpului și am zis să o menționez aici 🙂 Freelancingul e tare fain, însă dacă îți imaginezi că e numai lapte și miere, trezit la 12 ziua, băut cafele cu prietenii și lucrat din când în când să știi că nu e așa. În freelancing muncesc mai mult decât înainte, însă o fac pentru mine, mă împlinește și îmi e drag de oamenii cu care lucrez.

Ce carte citesti in prezent? Care este cartea pe care orice freelancer ar trebui sa o citeasca inainte sa se apuce de business?

„Antreprenoriat” de Daniel Zarnescu. Este volumul al treilea dintr-o serie dedicată antreprenorilor – pe care o recomand cu drag atât freelancerilor, cât și antreprenorilor și mai ales celor pe care îi bate gândul să facă ceva pentru ei dar încă aleg să stea într-un job care nu îi implinește.

Ce ai putea sa faci acum care sa schimbe ceva in bine in businessul tau peste 5 ani?

Sunt perfecționistă și am observat că uneori durează cam mult până iau anumite decizii așa că un prim pas ar fi să iau decizii mai repede. Al doilea – să prioritizez proiectele și să renunț la cele care îmi mănâncă timpul aiurea și în care nu văd vreo dezvoltare notabilă în următoarea perioadă.

Ce lucru de azi ai vrea sa si-l aminteasca Carmina Nițescu peste 10 ani?

Mi-aș aminti recomandarea asta: „Do what you love. Love what you do. Atât timp cât iubești ce faci vei avea puterea și inspirația să te reinventezi mereu așa că mergi înainte – direcția e bună! „

Cum pot lua legatura oamenii cu tine?

Mă pot găsi pe siteul de business, www.TurismMarket.com, pe blogul de călătorii www.TravewithaSmile.net , pe Facebook https://www.facebook.com/carminanitescu sau pe email carmina@turismmarket.com


Acesta a fost interviul cu Carmina Nitescu.

Pentru resurse, articole, tooluri si informatii despre cum iti poti construi un business de succes viziteaza sectiunea noastra gratuita: Scoala vietii de freelancer.

Daca iti place ce facem aboneaza-te la newsletterul nostru: https://viatadefreelancer.ro/mail/ sau intra in grupul de Facebook Viata De Freelancer Romania.