Comunitatea viata de freelancer: Interviu cu Cristiana Andrei
Sumar articol
Cine este Cristiana Andrei?
Sunt Cristiana Andrei, cel mai des fac strategie de comunicare pentru clienți din domenii diverse, cu pauze de mâncat (că încă nu m-am decis dacă-mi place mai mult să mânânc sau să scriu). Cum mi-am dat seama că vreau în freelancing e o întrebare cu un răspuns simplu și destul de obișnuit: după vreo 10 ani de agenție și social media, ani care mi-au plăcut la nebunie, dar m-au și consumat până la punctul în care mă gândeam să mă mut pe o plajă în Grecia cu 200 de cărți și apoi mai văd eu, am zis că e momentul să nu mai dau atâtea cărți de vizită dacă nu vreau, să iau mai multe decizii de capul meu și să trăiesc cu ele.
Și da, știam ce responsabilitate înseamnă asta, am avut noroc de șefi foarte mișto, care m-au tratat ca semi-antreprenor și m-au învățat foarte multe despre business management (le sunt foarte recunoscătoare pentru tot). Știam în ce mă bag, am decis că merg pe drumul asta, mi-am cumpărat program de facturare și aia a fost.
Asculta Viata de Freelancer PODCAST pe:
Care îți este setupul de lucru?
Eh, aici mergem de la simplu la complicat: laptopul este de bază, sunt perioade în care îl iau cu mine peste tot și-l deschid să lucrez de oriunde, dacă trebuie. Și telefonul, îl am aproape lipit de mâini (ceea ce nu-i mereu grozav, dar nici nu se poate deocamdată altfel). Mai am nevoie de cafea și căști ca să fiu ok și asta e tot arsenalul minim.
Ca softuri în schimb, poate fi mai mult de povestit, că-mi place să mă complic: folosesc SmartBill pentru facturare (și nu-mi pot imagina viața fără el), Toggl pentru monitorizarea orelor muncite per client (mă ajută să mențin un raport corect cost – muncă prestată), Trello pentru taskuri, Evernote pentru notițe pe repede-înainte, plus o gramadă de softuri pentru rapoarte, ads management, community management – aici e o listă foarte lungă. Și, desigur, Deezer alternativ cu Spotify și Google Podcasts ca tot am căștile cu mine mereu. 😀
Ah, da, și cu toate digitalele astea, tot mai folosesc o agendă pe hârtie și stilou. Nostalgia e boală grea.
De ce ai nevoie pentru a-ți face treaba cât mai bine?
Muzică – m-am obișnuit atât de tare să am muzică pe fundal că mi se pare că nu mă pot concentra fără. Și nici nu cred că vreau.
Apoi, îmi place să lucrez concentrat mai degrabă după prânz, până spre seară când îmi las lucrurile mecanice de făcut (rapoarte, taskuri repetitive). Mai am o perioadă bună de concentrare seara, după 9-10, când se așează gândurile de peste zi, se pare că seara am cea mai bună stare pentru concepte creative.
Dacă tot vorbim de rutine, aș zice și de ce n-am nevoie – n-am nevoie de trezit cu noaptea în cap, nu doar că nu-mi place, dar mă și încurcă un pic, mi se pare că am la dispoziție mai mult timp ca de obicei și mă pot lălăi. Prefer să stau noaptea târziu, să mă apuc de muncă pe la 10, când îmi cade bine. Și toata treaba u “5 AM Club” pur și simplu nu funcționează pentru mine.
La capitolul skilluri și metode nu știu, zău, ce să răspund pentru că aplic foarte rar aceeleași metode, mereu dau soluții personalizate pe client și obiective. Pornesc mereu de la întrebarea “de ce?” – “de ce fac asta, ce obiectiv am?”, “de ce vrea clientul meu asta?”, “de ce acum?”, “de ce am primit feedback așa” șamd. Știu că nu-i chiar un instrument de lucru, dar pentru mine “de ce-ul” ăsta chiar este o rutină.
Care a fost primul tău proiect pe care l-ai avut pe freelance? Ce ai învățat din el?
Am început cu mai mulți clienți o dată, din zone diferite – câțiva din industria HoReCa și câțiva din zona de cultură/entertainment– erau domeniile de care eram cel mai apropiată la momentul respectiv. Fiecare client, mic sau mare, a venit cu o sumedenie de lecții – cred că primul “șoc” a fost că libertatea e chiar mai scumpă decât credeam eu. Nu se lucrează între două Aperoluri pe plajă, cum ai putea crede din ce se postează pe social media, cu #freelancelife. Concediile nu mai sunt concedii cu totul, dacă apar urgente, oricât de “la plajă” sau la cină romantică ai fi tu, te oprești, îți pui viața pe pauză, dai eventualul Aperol un pic mai încolo și rezolvi. Nu există “colegul” care îți ține locul și se ocupă de chestiunile arzătoare până te întorci tu. Bolnav, obosit, stresat, ajuns la capătul puterilor – nu contează, ești doar tu și treaba tot se cere făcută. N-o să mint, mi se pare mai greu din punctul ăsta de vedere acum, când n-am șef, dar nici back-up. Și pentru că sistemul ăsta nu-mi părea funcțional pe termen lung, dar și pentru că n-am vrut să mă limitez la cât pot face singură, m-am asociat cu 2 buni prieteni. Acum suntem o echipă de 3 oameni, urgențele par un pic mai ușor de gestionat și brainstormingurile sunt mai faine.
Apoi mai sunt chestiunile financiare – credeam că știu să negociez costuri după atâția ani de agenție, dar negocierea când ești de capul tău ajunge la un cu totul alt nivel. Dacă nu negociezi bine de la început tranșele de plată sau nu iei în calcul întârzierile, care sunt de multe ori greu de anticipat, rămâi foarte repede fără bani. Și da, recunosc, am avut multe negocieri eșuate până acum. Dar așa am ajuns să am rezerve la rezerve și să pot sta acum un pic mai liniștită.
Mai sunt și lecțiile de la clienții care decid să nu te mai plătească deloc, că sunt și din ăștia și nu știu cum sunt alții, dar eu nu i-am ghicit pe toți din prima. Tot de trecut la capitolul lecții învățate.
Și nu în ultimul rând (că tot tre să mă opresc undeva cu răspunsul ăsta), sunt mult mai eficientă acum decât eram înainte. Mult mai eficientă decât mi se părea mie că sunt în cele mai bune zile ale mele ca angajat. Și mai pragmatică. Și încă mai am mult de lucru pe partea asta.
Care sunt lucrurile bune și care sunt lucrurile mai puțin bune în viața ta de freelancer?
Bune: nu trebuie să mă trezesc așa de dimineață, nu mai fac așa de mult timp pe drumuri, parcă nu-s mereu contra timp și am senzația că lucrez cu mai puțină presiune. Ah, plus că pot bea un pahar de vin la prânz dacă așa am chef, între două postări și 3 emailuri. În esență, cred că avantajul major al muncii pe cont propriu este libertatea, pe care trebuie să recunosc că o iubesc, dar o și plătesc scump.
Rele: nu mai ești aproape niciodată cu totul offline, că nu-ți permiți vreo criză de comunicare pe care să o ratezi că nu te-ai uitat la telefon o zi întreagă; nivelul de încărcare este în anumite perioade foarte mare, mai ales dacă jonglezi cu mai mulți clienți (da, toți au urgențele fix în același timp aproape mereu), facturile întârziate uneori peste orice limită acceptabilă; mulți clienți cu resurse reduse care se așteaptă de la omul lor de comunicare să fie “one-size-fits-all” și să le facă pe toate, doar pentru că n-are cine altcineva – dansul ăsta în care negociezi fiecare task extra devine foarte obositor la un moment dat.
Cum reușești să rămâi sănătoasă fizic și psihic? Ce faci pentru asta? Ai vreun secret?
Nu știu dacă e bine să răspund la întrebarea asta, c-o să se prindă toată lumea că nu-s chiar întreagă la cap) Mai multe lucruri fac: în primul rând, încerc să-mi las weekendurile libere (sau cu maxim 1-2 ore de muncă), apoi citesc cam în fiecare seară și asta mă ajută să evadez și să mă deconectez, deși uneori dorm buștean după un sfert de pagină. Beau câte un pahar de vin seara (cristalizează bine gândurile). Îmi iau timp de ieșit cu prietenii și de stat la povești seara cu familia. Merg cât de des pot acasă, la Brașov, unde timpul curge altfel.
Care sunt cele mai mari frustrări pe care le ai legat de freelance?
Am spus câteva mai sus, dar mai am una care mă macină așa, de zi cu zi și ține de respectul pentru muncă: sunt mulți clienți care împing cât pot limitele înțelegerii dintre noi, doar-doar obțin mai multe lucruri fără extra cost. Și uneori ești drăguț, le dai și te trezești că cer iar și iar și atunci îți dai seama că încă avem, la nivel social, o mare problemă cu respectul pentru muncă.
Că nu e neapărat vina lor, ci a societății în care am crescut și eu, și ei. Și asta mi se pare foarte trist. De fapt, dacă mă gândesc bine, întârzierile de plată țin tot de respectul muncii. Dar asta nu e o problemă legată doar de freelancing, e o problemă socială, în schimb în freepe cont propriu se simte mai bine, de la nivel mic. Și asta fără să intru măcar în problema pitchului neplătit, o practică curentă care e încă o dovadă că sunt mulți oameni/companii care trăiesc cu senzația că munca și timpul altora li se cuvine. Dar despre asta, într-un alt interviu, dacă faceți vreodată unul despre limite.
Ce carte citește Cristiana Andrei în prezent? Care este cartea pe care orice freelancer ar trebui să o citească înainte să se apuce de business?
Citesc acum, în paralel “Company of One” (bună pentru o schimbare de perspectivă) și “Educated/Învățare” a Tarei Westover care mi se pare fabuloasă. Plus, ascult “Surely You’re Joking Mr. Feynmann” pe audible.com când mă plimb, gătesc sau fac chestii repetitive (rapoarte, de exemplu).
Nu cred în cărți universale, cred că poți avea o revelație care să-ți schimbe businessul și din ultimul volum de SF pe care ți l-ai luat. Totuși, o carte care mă inspiră de câte ori o răsfoiesc este Any Wednesday – pare o carte despre viața de agenție, dar este, de fapt, despre modestie, despre cum să-ți amintești mereu să te pui în papucii clientului tău, despre respectul pentru ce faci și despre munca asta creativă care e, uneori, sufocată de orgolii.
Ce ai putea să faci acum care să schimbe ceva în bine în businessul tău peste 5 ani?
Eu nu m-am văzut niciodată pe mine ca un freelancer dus de vânt și de oportunități, ci ca un mini business, am pornit cu previziuni, P&L-uri, obiective de profitabilitate și planuri de creștere. Așa că mă țin de ce am pus pe hârtie.
Și mă bate un gând ca în viitor să-mi deschid linii de business pe mai multe domenii pentru că, mă gândesc tot mai des, comunicarea și social media vor fi în pachetul “default” de skilluri ale generației următoare. Într-o lume care se schimbă atât de repede, zicala “să nu-ți pui toate ouăle în același coș” mi se pare tot mai mult o realitate, nu doar o zicală din bătrâni.
Ce lucru de azi ai vrea să și-l amintească Cristiana Andrei peste 10 ani?
Acum ceva ani, într-un teambuilding, am făcut un exercițiu care se numea “judecata suspendată” sau așa ceva și presupunea, desigur, că n-ai voie să zici sau să gândești nimic care ar putea deveni o judecată pentru un coleg.
Mi-a plăcut atât de mult senzația de eliberare și-l tot aplic de atunci. Încerc să-i judec pe alții cât mai puțin sau spre deloc. Uneori îmi iese. Judecând mai puțin, îmi rămâne mult spațiu mental pentru altele – vreau să-mi aduc asta aminte pe măsură ce îmbătrânesc și o să mi se pară că lumea se duce naibii (cum li se pare și bunicilor noștri).
Cum pot lua legatură oamenii cu tine?
Simplu: cel mai rapid răspund pe Facebook, că-s destul de conectată J
