fbpx

01. De ce există Viața de Freelancer și la ce ajută

Puține lucruri în viață necesită mai mult curaj decât momentul în care îți semnezi demisia și decizi să-ți croiești propriul drum în viața profesională. Pentru mulți momentul vine prea târziu și regretă timpul pe care l-au irosit pe teamă. Însă e normal să-ți fie teamă atunci când nu știi de unde s-o apuci. Când n-ai idee dacă ce gândești tu va avea rezultate. Când ai o idee, dar nu știi de unde s-o apuci și cum s-o pui în practică. 

De la viața de angajat la viață

Pentru freelancerii care lucrează în advertising sau în servicii, pasul poate fi ceva mai ușor decât pentru cei care își încep viața de freelancer direct de pe băncile facultății. Experiența la un agajator este neprețuită. Îți dau șansa să înveți cu risc minim niște lecții care pe cont propriu costă foarte mult. 

Dar chiar și cu experiența unei agenții, tot ai rețineri. Pentru că nu știi în totalitate în ce te bagi când o apuci pe propriul drum în viața profesională. Poți să fii cel mai bun graphic designer, copywriter, content creator, strateg, project manager. Poți să fii cel mai iscusit specialist în domeniul tău. Și tot riști să dai greș în primii doi ani de freelance. Da, lucrurile merg și de la sine, pot să funcționeze și după ureche o perioadă. Este plină țara de astfel de exemple. Dar totul de prăbușește când încetează să mai funcționeze de la sine și este nevoie să le organizezi, să le planifici și să le înțelegi.


Ascultă Viața de Freelancer PODCAST pe:

Anchor.fm aici sau Spotify aici


De ce Viața de Freelancer

Noi, la viatadefreelancer.ro, credem că orice om bun în domeniul său merită șansa să-și încerce norocul pe propriul drum în viața profesională. Să încerce să-și construiască stilul de viață care i se potrivește cel mai bine. Frustrările care vin cu un job clasic se adună și duc în timp la un burnout sever. De cele mai multe ori, jobul contribuie la marile crize existențiale. “Eu ce fac cu viața mea? De ce nu reușesc să am un hobby? De ce lucrurile merg prost? De ce proiectele nu sunt tratate cu aceeași seriozitate de toată lumea? Ce se va întâmpla cu mine peste ani? La asta se rezumă viața? Doar atât merit?” Toate aceste întrebări ne-au trecut și nouă prin cap cu puțin timp înainte să fondăm viatadefreelancer.ro. Și răspunsurile la ele ne-au motivat să ne apucăm de treabă. 

Experiența noastră ca indivizi este diferită. Iar asta ne-a sudat ca echipă. Și ne-a oferit mai multe perspective ale aceleiași provocări: cum ne asigurăm că reușim ca freelanceri? Că putem să mergem pe propriul drum în viața profesională și să fie bine. Răspunsul a fost pe cât de simplu pe atât de complicat. Reușim folosind toate informațiile disponibile pe subiect și toate tool-urile care ne pot ajuta să gândim business sănătos, să înțelegem procesele de lucru și cum se schimbă viața unui profesionist în momentul în care nu mai are sprijinul unui ecosistem de agenție etc. Căutând informațiile astea am descoperit un mare gol într-o piață în plină creștere. Așa că am decis să umplem noi acest gol. 

La ce ajută Viața de Freelancer

Viața de Freelancer a început ca un proiect pro-bono fondat de niște oameni care au decis că freelancerii merită tot sprijinul din lume în călătoria lor spre propria libertate. Astfel, ne-am apucat să facem o platformă unde să le oferim freelancerilor un proces sănătos pe care îl pot urma să-și construiască un business mic și sustenabil. Plaforma ne-a permis să dezvoltăm un site unde publicăm regulat conținut util și aplicabil, să creăm și să creștem o comunitate altruistă și dornică de dezvoltare și, de ce nu, colaborare pe proiectele cu care rezonăm fiecare.

În această platformă am dezvoltat și cursuri offline și evenimente de networking în care ne împărtășim provocările și soluțiile. Am dezvoltat un podcast propriu și un webinar în colaborare cu biztool.ro și urmează alte demersuri utile pentru freelanceri. Investim lunar peste 100 de ore în proiect. Și o facem cu drag și speranța că munca noastră va ajuta cât mai mulți profesioniști să devină freelanceri și să le meargă foarte bine în această postură.

Misiunea noastră este să le oferim freelancerilor din România toate informațiile și resursele de care au nevoie pentru a-și construi un business de succes, un viitor profesional pe cont propriu.

Suntem de părere că fără planificare, organizare, procese și proceduri, nu prea ai cum să reușești într-o lume din ce în ce mai competitivă în care se găsește mereu cineva care să dea un preț mai mic. Credem că cea mai mare armă a unui freelancer este calitatea muncii și a serviciilor pe care le oferă. Iar acestea vin dintr-o gândire sănătoasă de business și o curiozitate continuă. Altfel nici nu are rost să pornească pe propriul drum în viața profesională.

Viața de Freelancer este gratuită și o susținem din ce știm să facem mai bine: digital branding și content design

Pentru a păstra conținutul de pe viatadefreelancer.ro gratuit, ne-am unit forțele și am fondat https://milkandcookies.studio/, un studio de digital branding și content design. Aici rezolvăm provocările pe care le au brandurile în domeniul digital. Și chiar ne place să facem asta. Ne place să ajutăm oamenii din spatele brandurilor să înțeleagă cum își pot construi sau crește brandul în digital cât mai eficient și creativ. 

Lucrăm după un proces pe care l-am rafinat în urma celor învățate prin agenții și pe propriul nostru drum în viața profesională. Credem în colaborarea deschisă. De aceea, lucrăm în parteneriat cu toți clienții noștri.


Pentru resurse, articole, tooluri și informații despre cum îți poți construi un business de succes, vizitează secțiunea cu lucruri de învățat

Dacă îți place ce facem, abonează-te la newsletterul nostru: https://viatadefreelancer.ro/mail/ sau intră în grupul de Facebook Viața De Freelancer România.