Aş vrea să scriu că e pe roze să fii freelancer-părinte. Dar nu mi-e în fire să contribui la un mit, doar de dragul mitului.

Dar nu-i uşor. Mai ales dacă începi de timpuriu. E cu multe provocări şi e o experienţă puţin diferită de cea a unui freelancer – childfree sau a unui angajat-părinte.

Dacă freelancer-ul generic e fericitul cu laptop-ul pe plajă şi cocktail-ul lângă, freelancerul – părinte e fericitul cu laptop-ul acasă şi copilul lângă. Dar doar pentru că sunt fericiţi în imaginarul colectiv, nu înseamnă că duc lipsă de zbateri. 

Despre fericiri şi zbateri e vorba şi mai jos. Sau despre cum se împacă viaţa de freelancer cu viaţa de părinte. Totul filtrat prin experienţa personală. Necosmetizată.


Asculta Viata de Freelancer PODCAST pe:

Anchor.fm aici sau Spotify aici


Cele 3 etape din viaţa de freelancer – părinte

Ca freelancer – părinte viaţa pare că se desfăşoară în trei etape majore, legate strâns şi trainic de etape din evoluţia copilului.

Etapa de freelancer – părinte cu bebe

Am început freelancing-ul cu puţin înainte de a-mi lua prerogativele de părinte în primire. C-aşa a fost să fie. Şi tocmai pentru că aşa a fost să fie, n-am avut parte de cel mai lung “concediu” din viaţa unui om, cel de creştere al copilului.

Copilul nu avea avea mai mult de 1 lună când am scris prima postare pe contul social media al unui client din postura de freelancer – părinte. Nu lucram full-time, ci migăleam câte un status de Facebook ori câte un text urgent printre hrănitul, schimbatul şi legănatul bebeluşului. Clientul era şi el îngăduitor.

Până să punem lumânarea de 1 an pe tortul aniversar, lucratul cu laptop-ul şi bebe în braţe devenise parte din rutină. Şi se întâmpla să mă trezesc vorbind la telefon despre broşura clientului în vreme ce împingeam căruţul în parc.

Înainte s-apuce să se încheie cei doi ani regulamentari de „concediu de creştere”, eram freelancer cu copil acasă şi o activitate pe care trebuia să o prestez în mod recurent pentru clienţi permanenţi. Un soi de work from home la angajatori diferiţi.

Perioada asta când copilul e foarte mic şi nu merge încă în colectivitate este şi foarte dificilă, pentru că e încărcată, iar jonglatul între to do-urile de părinte şi cele de freelancer poate fi puţin copleşitor. Ideal ar fi să înţelegi că, profesional vorbind, nu poţi face prea multe şi să fii mulţumit că faci totuşi ceva. N-ai timp fizic, iar să te frustrezi n-are rost. Asta, desigur, dacă n-ai o bunică sau vreo bonă dispusă să-ţi sară-n ajutor şi să-ţi ofere nişte suplimente de timp.

Etapa de freelancer – părinte cu copil de grădi

Abia din momentul în care copilul începe să meargă în colectivitate mi se pare că ai şansa să devii un freelancer mai free. Presiunea nu mai e toată la tine, iar programul de lucru devine mai predictibil, în ideea că îl vei plia pe programul de grădi, căutând să te foloseşti la maxim şi eficient de absenţa celui mic. Şi e mişto, pentru că îţi dai seama că, cel puţin până la o anumită oră, eşti liber. Să munceşti, să creezi sau doar să te bucuri de ceva.

Ăsta e momentul în care poţi să mai scoţi şi capul în lume, să-ţi iei laptop-ul la subsuoară şi să dai biroul de acasă pe cel dintr-un hub de coworking ori din cafenea. Și asta e iarăşi mişto pentru că vine la pachet cu un boost de energie şi, uneori, cu nişte oportunităţi.

Vor fi provocări şi în această etapă însă. Una dintre ele este cum gestionezi lucrurile când cel mic se îmbolnăveşte. Iar când e mic, se îmbolnăveşte. Uşor şi des. Mi s-a întâmplat de prea multe ori să tastez cuvinte cu o mână, iar cu cealaltă să iau temperatura copilului. De ce aşa? Pentru că e complicat.

Ca angajat, când cel mic se îmbolnăveşte, rezolvi problema cu un telefon şi cu o foaie de concediu medical, pe care angajatorul e obligat legal să o accepte. Plus, de regulă, va exista cineva care să te înlocuiască la job. Ca freelancer – părinte, nu prea ai cui să-i pasezi atribuţiile tale. Nu poţi decât să le amâni. Şi să-ţi iei clienţii, pe rând, la telefon ca să-ţi anunţi indisponibilitatea, pe care ar fi obligaţi doar moral să o accepte. O mică diferenţă, nu?

Totuşi, mi-a venit întotdeauna greu să opresc cu totul activitatea. De cele mai multe ori schimbam viteza, ajustam volumul. Conştiinţa (sau inconştienţa) m-a făcut, la un moment dat, să scriu inclusiv de pe patul de spital, ceea ce acum îmi pare un exces de zel.

Etapa de freelancer – părinte cu copil de şcoală

Deşi n-am ajuns încă să experimentez etapa asta, se întrevăd unele oportunităţi / ameninţări la viaţa semi-roz de freelancer – părinte.

La nivel primar, orarul e minuscul: 4 ore/ zi. Asta înseamnă că abia apuci să-l laşi la şcoală, că trebuie să mergi să-l iei.

La gimnaziu, orarul e mai amplu, dar la fel sunt şi provocările. Se întrevăd deci teme multe şi bătăi de cap, meditaţii şi tot soiul de activităţi extraşcolare de gestionat şi integrat în programul de freelancer – părinte.

Ce-i de făcut?

  1. faci ce face toată lumea cu job, adică îl laşi la un afterschool sau în seama bunicilor / bonei
  2. îţi recalibrezi programul propriu de lucru, în aşa fel încât să petreci o parte din zi cu el, pentru a-ţi relua apoi activitatea când găseşti câte o fereastră liberă
  3. reduci volumul de lucru cât să-ţi încapă totul în prima parte a zilei, până sună clopoţelul a final de cursuri.

Şi desigur s-ar putea continua cu etapa când copilul e deja suficient de mare şi independent ca să nu mai aibă nevoie de toată atenţia, cocoloşirea şi zbuciumul tău. Şi atunci eşti, în sfârşit, un fel de freelancer – childfree.  

Nişte concluzii

Sunt 5 ani de când lucrez din postura de freelancer – părinte, iar dacă e să trag o linie peste toate, îmi vine să zic aşa:

Programul e flexibil, dar nu atât de flexibil

Ca freelancer – părinte eşti mult mai condiţionat de timp pentru că în toată ecuaţia intervine şi programul celui mic. E de la sine înţeles că şi el îşi are felia lui din timpul tău. Ceea ce perfect. Pentru că te va forţa să nu devii chiar workaholic. Iar asta-i de bine.

Cumva mai puţin negociabil e timpul din weekend, când un freelancer – părinte ar trebui să îşi poată permite să intre pe modul family time.

Asta nu anulează însă posibilitatea de a te bucura de flexibilitate atunci când situaţia o cere. Pentru că flexibilitatea e atuul cel mai ridicat în slăvi al freelancing-ului. Până la urmă, nu eşti chiar legat de scaunul ăla de birou de la 9.00-17.00. Şi dacă i-ai promis într-o zi celui mic că îl iei mai devreme ca să îl duci la nu ştiu ce blockbuster în materie de filme pentru copii, poţi face chestia asta. Pentru că poţi recupera pe seară alea 3-4 ore dăruite lui în miez de zi.

Eşti, totuşi, la butoane. Tu decizi când şi cât munceşti.

Poţi lucra cu copilul lângă tine, dar volume mici şi cu viteză mai mică

Nu-i fun să lucrezi cu copilul acasă, dar nici imposibil. E nevoie de multă determinare şi nervi tari, dar, mai ales, de o reajustare a task-urilor pe care le poţi face şi pe care nu le poţi face.

În mod inevitabil, va trebui să accepţi faptul că nu ai cum să fii la fel de productiv. Pentru că, în mod inevitabil, te va ridica de la birou de 100 ori şi te va întrerupe de 1000 ori.

E nevoie, deci, să fii pregătit să îti schiţezi idei pe telefon în vreme ce stai cu el ca să adoarmă şi să-ţi ceri scuze, amuzat, pentru zgomotul de desene animate din fundal, când sună clientul.

Şi poate e nevoie să te trezeşti odată cu găinile, adică cu mult înaintea celui mic, ca să-ţi eliberezi din task-uri cât ai parte de linişte. Caz în care ar trebui şi să te culci odată cu găinile.

Şi e esenţial ca la nevoie să ajustezi ritmul şi volumul de muncă. Şi fii împăcat cu asta.

Venitul instabil dă palpitaţii, dar te face mai responsabil

Nevoile unui copil cresc odată cu el, iar faptul că în freelancing deseori nu poţi conta pe un cash flow stabil e generator de anxietăţi.

Ca freelancer – părinte e nevoie să fii o idee mai responsabil în materie de gestionare a finanţelor proprii. Nu prea îţi permiţi să bei azi Prosecco şi mâine apă de la robinet, pentru că mâine e şi scadenţa taxei de grădi.

Practica de a nu da iama în veniturile încasate din proiectul ăla baban şi de a pune la saltea bani albi pentru zile negre e, deci, vitală.

La fel cum vitală poate fi şi atragerea unor contracte permanente, care îţi aduc muncă recurentă la pachet cu venituri recurente.

Poţi să petreci mai mult timp cu copilul, dar să nu faci neapărat asta

Cât de mult timp alegi să petreci cu cel mic şi cât alegi să munceşti e doar o chestie de opţiune. Deşi alegerea e puternic influenţată şi de factori precum contextul financiar al familiei, totuşi ţine mult şi de dorinţa ta de a lucra.

E ok să cauţi în freelancing soluţia supremă pentru a te dedica cu precădere copilului. La fel cum e ok să vrei să te împlineşti profesional şi din postura de freelancer – părinte, deci să nu te simţi zguduit de vinovăţii că alegi să lucrezi, când ai putea, teoretic, să petreci mai mult timp cu el.

Îmi pare important a-i arăta celui mic că părintele nu e doar părinte, că are de îndeplinit mai multe roluri, iar unul dintre roluri e cel de părinte care munceşte, pentru că din asta vin nu doar banii, ci şi o parte din împlinirea lui.

Deci, da, nu-i uşor să fii freelancer – părinte. Ai de jonglat uneori cu porţii duble de task-uri, de temeri, incertitudini şi vinovăţii. Pe de altă parte, e un mod de viaţă pe cât de challenging, pe atât de mişto.

Freelancing fericit! Fie că sunteţi sau nu şi părinţi.


Acesta a fost scris de Lăcrămioara Vidru. O gasiti la ea pe Facebook, dand click aici.


Pentru resurse, articole, tooluri si informatii despre cum iti poti construi un business de succes viziteaza sectiunea noastra gratuita: Scoala vietii de freelancer.

Daca iti place ce facem aboneaza-te la newsletterul nostru: https://viatadefreelancer.ro/mail/ sau intra in grupul de Facebook Viata De Freelancer Romania.