Învață
Această serie de articole, tool-uri și ghiduri este gândită în așa fel încât să te conducă prin toți pașii de care ai nevoie pentru a-ți pune pe picioare business-ul și a-l gestiona cum se cuvine. Dacă urmezi toți pașii, te asiguri că mergi în direcția cea bună și că pregătești o fundație puternică pentru viitorul tău.
Ca orice altceva în viață, freelancing-ul are un punct zero. Pentru unii, acel punct este momentul în care își dau demisia de la job. Dar în perspectiva noastră, punctul zero este atunci când iei decizia intern. Adică atunci când zici „poate aș avea mai multe mulțumiri dacă aș lucra pe cont propriu”. Și te întrebi de unde și cum începi, cum îți faci un plan de bătaie și ce înseamnă, de fapt, să muncești pe cont propriu.
Majoritatea freelancerilor și antreprenorilor la început de drum sunt mai degrabă pasivi în eforturile lor de promovare și marketing. Ceea ce nu este indicat pentru că este imposibil de controlat. Ce trebuie să faci este să te asiguri că ai un branding bun și că eforturile tale de promovare sunt constante și coerente. Fără ele nu vei avea succes în pasul următor, cel de vânzare.
După planificarea riguroasă, un branding bun și promovarea pusă la punct, începe capitolul întrebări și probleme legate de cum găsești clienți și proiecte valoroase. Cum gestionezi relația cu ei, ce să faci și ce să nu faci. Este momentul în care trebuie să înveți să-ți vinzi munca și skill-urile în modul potrivit, către target-ul potrivit, la prețul potrivit.
Cum administrezi și operaționalizezi business-ul nu par subiecte atractive. Dar crede-ne pe cuvânt, atunci când le dai de cap ai un sentiment minunat de împlinire. Pentru că îți salvează mult timp și foarte multă energie pe care altfel o irosești făcându-ți griji. Oare ai făcut contractul bine? Oare factura e ok? Oare mai aveai vreun task la proiectul ăla mare și stufos? Oare care sunt următorii pași în proiect? Oare când era scadența pentru diverse acte?
Tot ce ai nevoie pentru
o viață de freelancer sănătoasă
Viața de Freelancer Newsletter
Promitem că vei primi mereu doar informație relevantă, cool și interesantă. Nici nouă nu ne place spamul, așa că pinky promise că nu o sa facem asta niciodată.
Îți mulțumim că ne vizitezi site-ul și te asigurăm că facem tot posibilul să îți aducem valoare și să te ajutăm să gestionezi cu succes construcția business-ului tău de freelance.